Cronica de la Chorin în imagini

Prolog. Ținutul lacurilor și al fagilor

Nord-estul Brandenburgului, la aproximativ o oră de Berlin. Ghețarii ultimei ere glaciare au lăsat aici dealuri, sute de lacuri și câmpii nisipoase, acoperite mai târziu de păduri de fag și de pin.

Astăzi aici este Rezervația Biosferei Schorfheide-Chorin, iar în apropiere se află păduri de fag înscrise în Patrimoniul Natural Mondial UNESCO. În secolul al XIII-lea era granița ținuturilor ascaniene, dincolo de care se întindeau pământurile slavilor și ale Pomeraniei.

Conduci o comunitate de călugări cistercieni care sosește aici în 1258. Sarcina ta: să te rogi și să muncești, ora et labora, și să ridici o mănăstire despre care se va vorbi și peste șapte secole.

SursăBiosphärenreservat Schorfheide-Chorin; Klosterland e. V. (Faltblatt Chorin)

Ascanienii și Marca Brandenburg

Marca Brandenburg era condusă de dinastia Ascanienilor. La mijlocul secolului al XIII-lea, frații margrafi Johann I și Otto al III-lea au guvernat împreună.

Mănăstirile erau sprijinul lor: defrișau pământul, întemeiau ferme și întăreau puterea la marginea ținuturilor slave. Mănăstirea pe care o construiești a fost gândită ca reședință de reprezentare și necropolă a Ascanienilor.

În 1258, margrafii au dat mănăstirii Lehnin sate și lacuri, cu misiunea de a întemeia o nouă mănăstire pe insula mai mare din lacul Parstein.

SursăA. F. Riedel, Codex diplomaticus Brandenburgensis A XIII (1857), Nr. V (2.9.1258); Klosterland e. V. (Faltblatt Chorin); D. Schumann, Markgräfliches Hauskloster, in: Offene Kirchen 2022 (Förderkreis Alte Kirchen Berlin-Brandenburg)

Călugării albi

Ordinul cistercian a fost întemeiat în 1098 la Cîteaux, în Burgundia, de călugări care voiau să trăiască mai strict după Regula Sfântului Benedict. Purtau rase din lână nevopsită, de aceea li se spunea călugării albi.

Cistercienii se așezau departe de orașe, lângă apă, și trăiau din munca lor. Bisericile lor trebuiau să fie simple: fără clopotnițe, doar cu o mică turelă pe coama acoperișului.

Mănăstirile se răspândeau ca o familie: o mănăstire-mamă întemeia mănăstiri-fiice. Pentru Mariensee, deci și pentru Chorin, mănăstirea-mamă era Lehnin, tot o ctitorie ascaniană.

SursăBrandenburgisches Klosterbuch (2007); A. F. Riedel, Codex diplomaticus Brandenburgensis A XIII (1857), Nr. V

Insula Mariensee

Pe 2 septembrie 1258, margrafii au poruncit întemeierea unei mănăstiri cisterciene pe o insulă din lacul Parstein. A fost numită Mariensee, adică „Lacul Mariei”. Fosta insulă Pehlitzwerder este astăzi o peninsulă.

Pe insulă se afla o cetate slavă cu val circular și un castel mai târziu; mănăstirea a fost construită alături. Margraful Johann I a fost înmormântat în biserica neterminată de la Mariensee; rămășițele lui au fost mutate apoi la Chorin.

Din Mariensee s-au păstrat resturi de ziduri și fundații; când a venit Theodor Fontane, aveau doar vreo două picioare înălțime.

SursăA. F. Riedel, Codex diplomaticus Brandenburgensis A XIII (1857), Nr. V; Kloster Chorin: Geschichte (kloster-chorin.org); D. Schumann, Markgräfliches Hauskloster, in: Offene Kirchen 2022 (Förderkreis Alte Kirchen Berlin-Brandenburg); Th. Fontane, Wanderungen durch die Mark Brandenburg, Bd. 3 (1873)

Conversii și grangiile

O comunitate cisterciană avea două stări. Călugării de cor dedicau mai mult timp rugăciunii, iar frații conversi, mai ales de origine țărănească, făceau cea mai mare parte a muncii agricole.

Fermele îndepărtate ale ordinului se numeau grangii. Conversii locuiau acolo săptămâni la rând, lucrau câmpurile și îngrijeau vitele. La Chorin s-a construit pentru ei o aripă de vest separată, ultima dintre aripile mănăstirii.

Acest sistem i-a făcut pe cistercieni gospodari renumiți ai Europei medievale.

SursăMuseum Eberswalde (Th. Sander); Brandenburgisches Klosterbuch (2007)

Mutarea la Chorin

Insula s-a dovedit nepotrivită: hrisovul din 1273 vorbește despre „multe neajunsuri”. Mutarea la lacul Choriner See, actualul Amtssee, a fost hotărâtă pe la 1266; în funcție de sursă, lucrul la noua biserică începe în 1272 sau în 1273.

La 8 septembrie 1273 margrafii au confirmat oficial mutarea, iar mănăstirea a primit numele Chorin. Pe noul loc exista deja o moară, dăruită mănăstirii în 1258, iar locul se afla lângă un lac, mai aproape de Eberswalde și Angermünde.

Mănăstirea a fost construită în sensul acelor de ceasornic în jurul curții. Fațada de vest a bisericii a fost terminată ultima, pe la 1300.

Încă de mai înainte, printr-un hrisov din 1 aprilie 1272, margrafii Otto și Albrecht au dăruit mănăstirii Sfintei Maria de la Chorin nouă hufe de pământ lângă Woltersdorf. Mai târziu rămășițele margrafului Johann I au fost aduse aici, iar Chorin a devenit locul de înmormântare al ramurii lui din dinastia Ascanienilor. Pe fosta insulă, azi peninsula Pehlitzwerder, se mai văd resturi din zidurile de la Mariensee; Theodor Fontane le-a vizitat și le-a descris în „Drumeții prin Marca Brandenburg”.

SursăA. F. Riedel, Codex diplomaticus Brandenburgensis A XIII (1857), Nr. V (2.9.1258), XIV (1.4.1272), XVII (8.9.1273); Museum Eberswalde; Th. Fontane, Wanderungen durch die Mark Brandenburg, Bd. 3 (1873); Kloster Chorin: Geschichte (kloster-chorin.org); D. Schumann, Markgräfliches Hauskloster, in: Offene Kirchen 2022 (Förderkreis Alte Kirchen Berlin-Brandenburg)

Cărămidăria

Argila era săpată în apropiere, frământată cu apă și nisip și modelată în tipare de lemn. Cărămizile crude se uscau săptămâni întregi și apoi se ardeau în cuptoare de câmp. Adesea doar cam o treime dintr-o ardere era bună de folosit.

Cărămizile medievale în așa-numitul format mănăstiresc erau mai mari decât cele de azi, lungi de circa 28 de centimetri. Pentru frize, nervuri și ancadramentele ferestrelor se modelau cărămizi profilate, iar în gotica de cărămidă unele cărămizi erau smălțuite, așa că zidurile străluceau cu benzi întunecate.

Iarna lucrau pe șantier mult mai puține brațe, așa că și cărămidăria își avea sezonul ei, ca în joc, unde vara cărămizile vin mai repede.

SursăKloster Chorin: Geschichte (kloster-chorin.org); D. Schumann, Markgräfliches Hauskloster, in: Offene Kirchen 2022 (Förderkreis Alte Kirchen Berlin-Brandenburg); O. Stiehl, Backstein, in: Reallexikon zur Deutschen Kunstgeschichte, Bd. I (1937), Sp. 1340–1345; G. Kiesow, Backstein ist nicht gleich Backstein, in: Monumente 3/2009; Hochschule Neubrandenburg: Ziegeleien allgemein (hs-nb.de); G. Binding, Bauwissen im Früh- und Hochmittelalter, in: Wissensgeschichte der Architektur, Bd. III, Berlin 2014

Ziua unui călugăr

Ziua unui cistercian era împărțită între rugăciune, muncă și lectură. Călugării se sculau noaptea la vigilii, iarna cu mult înainte de zori. Se vorbea puțin: în dormitor, în trapeză și în galerie domnea liniștea.

De la Paști până la mijlocul lui septembrie mâncau de obicei de două ori pe zi (vara, miercurea și vinerea adesea o singură dată), în restul anului o dată, iar în Postul Mare abia seara. Pâinea, legumele, leguminoasele și peștele erau hrana de bază, căci Regula restrângea carnea. În timpul mesei un frate citea cu voce tare, iar ceilalți ascultau în tăcere.

Între rugăciuni alternau munca la câmp și în ateliere și „lectura divină”, citirea lentă și atentă a Scripturii.

SursăRegula Benedicti, cap. 6, 8, 16, 38–42, 48

Liturghia orelor

Regula Sfântului Benedict împărțea ziua călugărului prin rugăciuni: noaptea vigiliile, în zori laudele, apoi prima, terția, sexta și nona, vecernia și, înainte de somn, completoriul.

În joc sunt patru dintre ele, dar după ora ta reală: laudele la 6:00, sexta la 12:00, vecernia la 18:00 și completoriul la 21:00. În aceste ore, Credința se dublează.

SursăRegula Benedicti, cap. 8–18

Oaspeți și pelerini

Regula Sfântului Benedict poruncește ca fiecare oaspete să fie primit ca însuși Hristos. De aceea mănăstirile aveau case de oaspeți, iar drumeții se puteau bizui pe pâine și adăpost.

Pelerinii se recunosc ușor după pălăria largă, toiag și scoica, semnul pelerinajului la Santiago de Compostela. În joc aduc milostenie sau binecuvântare.

SursăRegula Benedicti, cap. 53

Fațada de vest

Bazilica cu trei nave de la Chorin și-a primit faimoasa fațadă de vest pe la 1300. Istoricul de artă Georg Dehio a numit biserica cea mai importantă și mai nobilă operă a goticului timpuriu din arhitectura de cărămidă a nordului Germaniei.

În aripa de vest s-au păstrat fragmente de picturi murale medievale de pe la 1300, deși în mare parte ca o copie făcută la restaurarea din 1885. Comunitatea cisterciană a trăit la Chorin cam 270 de ani.

SursăG. Dehio, Handbuch der deutschen Kunstdenkmäler, Bd. 2 (1906); Museum Eberswalde; Klosterland e. V. (Faltblatt Chorin); J. Raue, Ein Mittelalterbild im Rahmen von Ordnung, Pflicht und Schönheit, in: N.-J. von Möllendorff, V. Ummenhofer (Hg.), Mittelalterbilder und Denkmalpflege, Bamberg 2023, S. 241–268

Apă pentru mori și iazuri

Din Amtssee izvorăște râulețul Ragöse, dar apa lui nu ajungea pentru morile și gospodăria mănăstirii. De aceea călugării au săpat Nettelgraben, un canal lung de câțiva kilometri care aducea apă în plus din bazinul lacului Parstein la mănăstire, la iazurile și la morile ei. Pe la 1400 mănăstirea avea unsprezece mori de apă.

Peștele era o parte importantă a mesei mănăstirești, fiindcă regula limita carnea. Cistercienii îndiguiau iazuri, iar margrafii au acordat mănăstirii drepturi de pescuit, printre altele la Oderberg.

Din clădirile anexe ale mănăstirii s-au păstrat până azi ruinele morii și fabrica de bere însăși: în fosta fabrică de bere se află acum expoziția „Karl Friedrich Schinkel și Chorin”.

SursăEigenbetrieb Kloster Chorin: 3 kleine Rundgänge – Das Kloster Chorin in seiner Landschaft (Faltblatt, 2019); A. F. Riedel, Codex diplomaticus Brandenburgensis A XIII (1857), Nr. XXX

Moșiile mănăstirii

Ascanienii au înzestrat mănăstirea cu generozitate: insule în lacul Parstein, satele Pehlitz, Plawe, Brodowin și Chorin cu lacurile lor, spitalul de la Oderberg și moara de pe Ragöse.

Mai târziu mănăstirea a cumpărat sau a primit alte sate, precum Ziethen și Briest. La apogeu, pământurile ei principale se întindeau pe circa 40 pe 40 de kilometri.

Pentru locul de lângă lac, mănăstirea a făcut un schimb de pământ cu satul vend Ragöse, care a primit 32 de hufe la Parstein.

SursăA. F. Riedel, Codex diplomaticus Brandenburgensis A XIII (1857), Nr. V (2.9.1258), XX (25.9.1275), XXV (27.6.1277); Klosterland e. V. (Faltblatt Chorin); Kloster Chorin: Geschichte (kloster-chorin.org)

Domeniile mănăstirii la apogeu

Încă din secolul al XIII-lea mănăstirea își mărea pământurile: în 1275 margrafii Otto și Albrecht i-au vândut satul Ziethen, iar în 1277 a primit în dar Briest. În 1320 principele Heinrich de Mecklenburg a confirmat cumpărarea satului Groß Ziethen de la cavalerul Redekin. În secolele al XIV-lea și al XV-lea mănăstirea și-a extins mai departe moșiile.

Dar în 1542, la câțiva ani după ce Reforma a ajuns în Brandenburg, mănăstirea va fi secularizată. Despre asta va povesti epoca următoare.

SursăA. F. Riedel, Codex diplomaticus Brandenburgensis A XIII (1857), Nr. XX, XXV, LV; Klosterland e. V. (Faltblatt Chorin); J. Raue, Ein Mittelalterbild im Rahmen von Ordnung, Pflicht und Schönheit, in: N.-J. von Möllendorff, V. Ummenhofer (Hg.), Mittelalterbilder und Denkmalpflege, Bamberg 2023, S. 241–268

Sfârșitul ascanienilor

Margraful Waldemar a murit în 1319 și a fost înmormântat la Chorin. Un an mai târziu, în 1320, linia brandenburgheză a ascanienilor s-a stins, iar marca a rămas fără margraf.

Mănăstirile pe care ascanienii le întemeiaseră și le înzestraseră au trebuit să caute noi ocrotitori. Pe 30 noiembrie 1320 ducele Rudolf de Saxonia a luat Chorin sub ocrotirea sa.

SursăA. F. Riedel, Codex diplomaticus Brandenburgensis A XIII (1857), regest of 30.11.1320; ADB 40 (1896) 677–687

Omul care își spunea Waldemar

În 1348 a apărut un om care spunea că e margraful Waldemar, întors dintr-un lung pelerinaj, deși Waldemar fusese înmormântat la Chorin în 1319.

Multe orașe și seniori din marcă l-au recunoscut, dar în 1350 a fost declarat impostor. Cine a fost cu adevărat, izvoarele nu spun sigur.

SursăNDB 27 (2020) 294–295; ADB 40 (1896) 677–687

Cartea funciară din 1375

În 1373 împăratul Carol al IV-lea a cumpărat Marca Brandenburg. Ca să-i cunoască veniturile, a pus să se întocmească un registru al dărilor și obligațiilor, numit atunci „Landbuch”, adică cartea funciară.

După o listă de întrebări s-au consemnat la fața locului drepturile și obligațiile aproape tuturor satelor din Teltow, Havelland, Zauche, Barnim și Uckermark. Rezultatul nu l-a bucurat pe împărat: majoritatea veniturilor stăpânitorului fuseseră demult vândute.

SursăF. Escher, Die Mark Brandenburg unter den frühen Hohenzollern. Eine historische Einführung, in: P. Knüvener, D. Schumann (Hg.), Die Mark Brandenburg unter den frühen Hohenzollern, Berlin 2015, S. 17–24

Războiul pentru Uckermark

În 1420 margraful și ducii Pomeraniei s-au luptat lângă Angermünde, nu departe de Chorin.

Războaiele lor pentru Uckermark au durat până în 1427.

SursăStadt Angermünde, Stadtgeschichte; Encyclopaedia Britannica (1911)

Husiții lângă Eberswalde

În aprilie 1432 o oaste husită a intrat în Marca Brandenburg. Locul cel mai nordic până la care, după izvoare, a ajuns este Gersdorf lângă Eberswalde.

Bernau i-a rezistat pe 23 aprilie.

SursăU. Tresp, Hussiteneinfall in die Mark Brandenburg 1432, brandenburgikon (2018)

Sfârșitul mănăstirii

În 1542, la câțiva ani după ce Reforma a ajuns în Brandenburg, mănăstirea a fost secularizată și transformată în domeniu de stat. Clădirile au început să se degradeze.

Încă în 1797, arhitectul David Gilly vedea în ruina de pe malul lacului Amtssee doar un loc pitoresc, dar tocmai de aceea demn de păstrat. Pe latura de est a bisericii fuseseră adăugate grajduri și hambare.

SursăMuseum Eberswalde; Klosterland e. V.; Kloster Chorin: Geschichte (kloster-chorin.org)

Ciuma la Prenzlau

Între 1709 și 1711 ciuma a trecut prin Uckermark. În august 1710 a ajuns la Prenzlau.

Autoritățile au poruncit carantină și pașapoarte de sănătate: călătorii trebuiau să arate că vin dintr-un loc fără molimă.

SursăF. Göse, Große Pest (1708–11), brandenburgikon (2020)

Desecarea Oderbruch-ului

În șase ani, din 1747 până în 1753, albia schimbătoare a Oderului, cu multele ei meandre, a fost fixată prin tăieturi și diguri. Un canal între Güstebiese și Hohensaaten a scurtat râul cu aproape 20 de kilometri.

Din 1753 coloniști din multe țări ale Europei au venit în Oderbruch-ul desecat și au apărut sate noi, cu plan regulat.

SursăJ. Peters, Die Zukunft des Oderbruchs, bpb (2012)

Francezii în marcă

Pe 14 octombrie 1806 Prusia a fost înfrântă la Jena și Auerstedt, iar trupele franceze au ocupat Berlinul și marca.

Ocupanții cereau orașelor și moșiilor hrană și furaje; fânul și paiele pentru cai trebuiau livrate în scurt timp.

SursăR. Schmidt, Geschichte der Stadt Eberswalde, Bd. 2 ([1941]) 107–109; ADB 12 (1880) 685–686

Schinkel salvează ruina

În 1816–1817, arhitectul Karl Friedrich Schinkel a cercetat amănunțit Chorinul. A scris că, având în vedere cât de rare erau astfel de monumente în provincie, păstrarea lui devenea o datorie.

În 1827 s-a ridicat la marginea terenului o nouă clădire de gospodărie, iar în 1828 grajdurile și magaziile lipite de biserică au fost îndepărtate. Mai târziu Ludwig Persius, însărcinat de regele Frederic Wilhelm al IV-lea, a reluat salvarea bisericii. Aripa de est își pierduse etajul și sala capitlului în anii 1770; în 1832 a fost reparată după planuri din cercul lui Schinkel.

În raportul pentru autoritatea prusacă a construcțiilor (ciornă din decembrie 1816, textul final din 8 ianuarie 1817) Schinkel a descris resturi însemnate ale clădirilor mănăstirii, remarcabile în multe privințe ca opere ale vechii arhitecturi germane („in vieler Hinsicht als Werke altdeutscher Baukunst merkwürdig”). Pe atunci biserica fără bolți servea drept hambar și șopron de lemne. Kupferstichkabinett din Berlin păstrează o serie de desene ale sale cu Chorin, făcute probabil mai ales la fața locului.

După primele lucrări, între 1834 și 1842 nu s-a mai făcut nimic la ruină. În iulie 1842, Ludwig Persius a inspectat biserica din însărcinarea lui Frederic Wilhelm al IV-lea, a făcut desene de releveu exacte și a propus refacerea ei mai întâi doar cât să ofere loc micii comunități („um der kleinen Gemeinde Platz in derselben zu geben”).

SursăJ. Raue, Ein Mittelalterbild im Rahmen von Ordnung, Pflicht und Schönheit, in: N.-J. von Möllendorff, V. Ummenhofer (Hg.), Mittelalterbilder und Denkmalpflege, Bamberg 2023, S. 241–268; Museum Eberswalde (Th. Sander); Kupferstichkabinett SMB (SM 17b)

Holera din 1831

În 1831 holera a ajuns pentru prima dată în Prusia, iar în august a izbucnit în provincia Brandenburg.

Autoritățile au instituit cordoane sanitare și au interzis legăturile cu locurile unde bântuia boala.

SursăR. Schmidt, Geschichte der Stadt Eberswalde, Bd. 2 ([1941]) 136–137; C. Jütte, Die Choleraepidemie 1831, LeMO, DHM (2015)

Chorin astăzi

În 1997 fosta mănăstire a fost preluată de administrația locală Amt Britz-Chorin. Din 1964 Choriner Musiksommer, unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de muzică din Brandenburg, umple vara biserica, iar în Amtssee se poate înota.

Trasee de drumeție înconjoară lacul, iar aplicația gratuită „Kloster Chorin 3D” arată mănăstirea pe vremea cistercienilor.

Tot ce ai construit în joc poți vedea în realitate: drumul de la Berlin durează aproximativ o oră.

SursăKloster Chorin (kloster-chorin.org); Choriner Musiksommer e. V.; Kloster Chorin, Jahreskalender 2022

Inundația de pe Oder

În iulie 1997 Oderul a ieșit din matcă. Pe 30 iulie o fisură în digul de la Hohenwutzen a ajuns la coronament și părea că Oderbruch-ul va fi inundat.

Mii de voluntari l-au salvat: au umplut opt milioane de saci cu nisip.

SursăStaatskanzlei Brandenburg, Pressemitteilung zum Oderhochwasser 1997 (15.07.2017); J. Peters, Die Zukunft des Oderbruchs, bpb (2012)